Home
Şcoala Doctorală de Sociologie
- Details
- Școală Doctorală de Sociologie
- Hits: 1469
Școala Doctorală de Sociologie
Sociologia este una din cele 11 domenii în care se funcționează programe doctorale la Universitatea din Oradea, încă din 2002.
Studiile doctorale în sociologie sunt organizate de Școala Doctorală de Sociologie din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane.
Doctoratul în sociologie la Universitatea din Oradea poate fi științific, axat pe cercetarea științifică avansată, care produce contribuții semnificative și originale la dezvoltarea cunoașterii în domeniu, sau profesional, centrat pe discipline profesionale și pe cercetare aplicată. Programul universitar de doctorat în sociologie durează de regulă 3 ani, beneficiază în fiecare an de un anumit număr de granturi de studii guvernamentale și de burse de studiu și se finalizează cu titlul științific de doctor în urma susținerii cu succes a Tezei de Doctorat de către studentul doctorand. În afara burselor guvernamentale, în ultimii ani un număr semnificativ de studenți doctoranzi au beneficiat de burse doctorale prin intermediul programelor POSDRU. De-a lungul celor trei ani de pregătire studentul doctorand beneficiază de supervizarea coordonatorului de doctorat și de sprijinul comisiei de îndrumare alcătuită din cadre ale Facultății de Științe Socio-Umane. Prin programul de pregătire universitară avansată studentului i se asigură participarea la cursuri de pregătire metodologică în domeniu, alte cursuri avansate în domeniu fiind încurajat să participe la proiecte de cercetare, și să-și materializeze rezultatele cercetării prin publicații și participări la reuniuni științifice.
De la înființarea programului de doctorat în Sociologie la Universitatea din Oradea au fost acordate peste 20 de titluri de doctori în Sociologie. În anul universitar 2015-2016 Școala Doctorală de Sociologie are 35 de studenți. Școala Doctorală de Sociologie are 6 coordonatori de doctorat.
Coordonatori de doctorat:
prof. univ. dr. hab. Adrian Hatos (directorul Școlii Doctorale de Sociologie)
prof. univ. dr. hab. Sergiu Bălțătescu
prof. univ. dr. hab. Gavril Flora (asociat)
prof. univ. dr. hab. Antonio Sandu (asociat)
conf. univ. dr. hab. Claudia Bacter
Alegeri pentru funcția de director al Școlii Doctorale de Sociologie (2017)
PREZENTARE GENERALĂ SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ
- Details
- Sociologie si asistenta sociala
- Hits: 11050
PREZENTARE GENERALĂ SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ
Departamentul de Sociologie și Asistență Socială organizează programe de studiu atractive la nivel de studii de licenţă şi masterat, în concordanță cu cerințele pieței forței de muncă și adaptate contextului socio-economic actual. La nivel de licență, candidații au posibilitatea de a se înscrie la specializările Sociologie, Asistență Socială și Resurse umane. Pentru aprofundarea cunoștințelor de specialitate și îmbunătățirea competențelor profesionale, studiile pot fi continuate urmând programele de masterat Gestiunea resurselor umane, Managementul serviciilor sociale, Dezvoltare socială și instituțională, Politici publice în asistență socială, Economie socială. În plus, domeniul Sociologie oferă posibilitatea perfecționării pregătirii de specialitate la nivel de studii doctorale, prin conectarea la cercetarea academică avansată, oferind oportunitatea de acces într-un teritoriu academic şi profesional extrem de atractiv.
PREZENTARE GENERALĂ PSIHOLOGIE
- Details
- Psihologie
- Hits: 30926
PREZENTARE GENERALĂ PSIHOLOGIE
Funcţionând în cadrul Universităţii din Oradea încă din anul 1996, Psihologia oferă tinerilor posibilitatea de a se pregăti la nivel de licenţă şi master în două domenii aplicative ale acesteia: psihologie clinică, consiliere şi psihoterapie; psihologie educaţională consiliere şcolară şi vocaţională.
PREZENTARE GENERALĂ ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
- Details
- Departamentul de științe ale educației
- Hits: 32180
PREZENTARE GENERALĂ ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
Misiunea Departamentului de Ştiinţe ale Educaţiei este pregătirea profesorilor pentru ciclul primar şi preşcolar alături de viitorii specialişti în psihopedagogie specială şi educaţie integrată.